| |
Magia
2010-01-19 23:23:34
Cum sa incep?
Nu m-am gindit sa scriu azi. Imi incep ziua visind, incercind sa-mi aduc aminte
ce am visat peste noapte, apar cele de zi cu zi, cafeaua, trec in revista dorintele,
o rugaciune dar ... deodata mi-a trecut prin minte un gind. De ce nu ma gindisem pina
atunci? Mi-am exprimat mai clar o dorinta. Am inceput sa constientizez ce spuneam
acum citva timp ,,Ceea ce mintea ta poate inchipui, tu poti infaptui! Viseaza exact
ce-ti doresti !!!!!!!" Urmarea? Urmarea a fost un semn. Un semn clar ca vraja
inceputa in ajunul Craciunului nu s-a destramat. Vraja continua, o simt prezenta tot
timpul si acum s-a facut prezenta si fizic.
Exista minuni, sta in putiinta noastra sa credem in ele, sa credem ca visele se
pot realiza.
Va urma.
comentarii
Magia Craciunului
2010-01-18 12:55:03
Din colectia ce e magic, magic este, voi povesti cum se intimpla sa uiti ce este
mai important intr-o sarbatoare cum este Craciunul.
Am povestit ce Craciun minunat am avut, cu tot cu bucurii, cadouri, stelute,
beteala, hohote de ris ...
Pe la inceputul lunii decembrie, ,,mosul" s-a gindit ca ar fi bine sa stringa ceva
cadouri pentru copiii lui.
Ce altceva mai inseamna Craciunul daca nu cadouri? De mincare oricum gasesti ce sa
maninci, si daca nu faci cirnati si cozonaci agati o ramura de visc de lustra si sti
ca este Craciunul. Este decembrie, este luna cadourilor. Toate luminitele si
ornamentele de la case si din vitrine iti aduc aminte sa impodobesti bradul ca sa
vina ,,mosul".
Deci, pe la inceputul lunii ,,mosul" a inceput sa se aprovizioneze. Intr-o
calatorie, a gasit ceva frumos pentru copiii lui, si a bagat in sac.
A venit si saptamina cu Craciunul, au inceput pregatirile, liste de cumparaturi,
de meniuri, de ... cadouri. Dupa multe cautari gaseste cadourile ,,aproape"
potrivite pentru fiecare locuitor al casei, pune cadourile in pungi, si dulciurile
si etichetele, si ... lipseste ceva! Lipseste ceva, da, dar ce? Numara pungile,
numara copiii, verifica pungile ... asta e!
A trecut Craciunul. Ne-am bucurat de ce am gasit sub brad. A trecut o luna ... !
Surprizaaaaaaaa !!!! A mai aparut o sacosa (un sac, pardon)!!!
Dupa o luna, a gasit ,,mosul" cadourile pe care le luase la inceputul lunii
decembrie !!!
Se mai indoieste cineva de magia Craciunului? Timp de o luna au fost uitate, acum
au aparut ... hocus pocus ...
Sper ca au placut la fel de mult ca atunci cind ar fi fost gasite sub brad.
La anul o sa-i pun ,,mosului" o sfoara de deget sa nu mai uite pe unde isi ascunde
sacul.
comentarii
Iti multumesc Doamne
2010-01-18 12:27:14

Iti multumesc Doamne pentru ca sunt fericita!
Iti multumesc pentru ca ai Tu grija de copiii mei!
In rugamintile mele catre El, Il rog sa aiba graja de copiii mei si nu o sa pot sa-i
multumesc indeajuns niciodata.
In dimineata asta am ris cu pofta citind rindurile de mai jos, rinduri scrise de
unul din baietii mei.
,,Relatia mea cu Dumnezeu este una unica. Atat de unica incat ceea ce urmeaza
sa spun s-ar putea sa nu fie crezut, prin urmare vreau sa garantez ca este
adevarat.
Nu am niciun fel de indoiala ca Dumnezeu exista, ca este un tip de gasca si
ca are un foarte dezvoltat simt al umorului. Prin urmare relatia mea cu el nu
are cum sa fie una ca de la sclav la stapan asa cum vad ca se poarta prin lumea
asta ci una de la un tip care nu stie mare lucru la unul care le stie si le
poate face pe toate.
Aspectele pozitive ale existentei divinitatii sunt alea ca intotdeauna mi-au
fost indeplinite dorintele. Uneori un pic sadic dar nu am de ce sa ma plang. De
fiecare data cand mi-am dorit ceva s-a indeplinit, uneori dupa un timp mai
scurt, alteori dupa un timp mai lung (in functie de complexitatea dorintei),
uneori asa cum mi-am dorit, alteori intr-un mod cu totul sadic si neasteptat
(ceea ce m-a facut ca o perioada destul de lunga sa nu-mi mai doresc nimic de
teama a ceea ce o sa primesc).
Aspectele mai putin dragute apar atunci cand incep sa uit de existenta lui.
Ca Dumnezeu nu e genul de tip care atunci cand nu-l bagi in seama isi ia
bagajele si pleaca, este genul care atunci cand il ignori vine si-ti da una
peste ceafa ca sa-ti aduci aminte de el. La inceput ti-o da amical dar nu e bine
sa insisti in a-l ignora.
Am observat de asemenea ca e un tip destul de gelos si nu-i place sa tii mai
mult la lucruri decat la el. Am dedus asta din faptul ca de cate ori ajung sa
fiu atasat prea mult de ceva, acel obiect (sau relatie) se strica misterios. Sau
ca atunci cand toate sunt minunate in viata deodata incep sa mearga prost.
Am un exemplu concret in seara asta. Ma uitam la desene Disney (am gasit un
torent cu toate desenele Disney si de trei zile atunci cand imi fac timp la ele
ma uit) cand s-a blocat calculatorul. Primul gand a fost o injuratura destul de
lunga dupa care mi-am adus aminte ca Ubuntu nu se blocheaza. Asa ca am resetat
calculatorul...numai ca n-a mai vrut sa porneasca. Dadea genul ala de eroare
care iti spune ca trebuie sa-ti reinstalezi sistemul de operare daca vrei sa il
mai vezi mergand. Realizand ca situatia pute maxim am apelat la genul meu de
rugaciune, care functioneaza de suficient de multe ori incat sa merite incercat:
"hai ma Doamne, fa si mie calculatorul ca imi pare rau ca am uitat de tine" am
mai apasat o data butonul si a mers calculatorul ca si cum nimic nu s-ar fi
intamplat.
Nu vreau sa te fac sa crezi ca treaba ar merge si in cazul tau. La urma urmei
eu am o relatie cu totul speciala cu Dumnezeu si stiu ca n-o sa ma trimita la
dracu’ pentru ca fara mine s-ar plictisi teribil in rai cu toti preacuviosii aia".
Iti multumesc Doamne ca ai Tu grija de copiii mei!
comentarii
Craciunul magic ...
2009-12-29 23:33:05

Vin sarbatorile, vin sarbatorile, vin sarbatorile ...ce frumos suna!
Este o reclama, dar imi place. Este atit de calda si te face sa te simti la gura
sobei, in fata bradului luminat si incarcat de beteala, globuri, globulete, bucurii,
jucarii, dulciuri, bucurii, bucurii ...
Craciunul asta a fost altfel. A fost magic din multe puncte de vedere. A fost
cald, vesel, liber, liber ... A fost emotionant? Cind nu am eu emotii? Da, dar acum
erau emotiile unei asteptari pentru care stiam ca facusem o minune. In ajunul
Craciunului, cu o saptamina inainte, am facut o magie. Pentru mine a fost ceva ce
nu-mi inchipuisem sa fac, dar am facut. Am facut o vraja si am asteptat cu multe
emotii raspunsul. Vraja nu s-a sfirsit, o simt in tot capul, in aproape toata ziua,
si nu ma lasa nici seara tirziu.
Am avut de Craciunul asta libertatea sa fac ce vreau si cind vreau si toate
mi-au iesit bune. Daca cei dragi mie s-au bucurat de mincare, de cadouri, de
atmosfera, daca au ris si am ris cu ei, cite zile a tinut Craciunul, atunci a fost
unul reusit. Am avut bucuria sa vad un brad impodobit cu multe, foarte multe
luminite. Si cite luminite erau in brad atitea hohote de ris pentru ca, ziceau ei, nu
se mai observa nimic verde din brad. Nu era adevarat, dar ei gaseau motiv de ris. Sub
brad au fost cadouri in mai multe rinduri, pentru mai multi si pentru mai multe,
pentru noi toti.
Sub brad si in brad, am gasit aceasi vraja care nu se terminase si care dainuie
si acum. O bucurie adinca si linistita, imi bucura sufletul la fel cum beculetele
lumina bradul. Acea bucurie adinca si linistita m-a incalzit si continua sa ma
incalzeasca blind. Au fost risete in casa, de Craciunul asta. Au fost hohote de ris.
Mi-am vazut copii atit de veseli si fericiti si ma intrebam daca pot cere ceva mai
mult de la viata?
A ramas casa curata, eu am ramas linistita la calculatorul (care acum este al
meu) caruia ii destainui trairile mele. Am ramas cu timp liber pentru a citi, a scrie
si a ma gindi la vraja care ma inconjoara...
Voi continua, pentru ca sunt sigura ca va fi si o urmare.
La multi ani!
comentarii
Aparitia ...
2009-12-11 00:16:49
- Ti-a placut la seminar?
- Daca spun ca mi-a placut as spune foarte putin. Nu m-am asteptat la asa o ,,punere
in scena", nu m-am asteptat la asa o ,,joaca serioasa" cu foarte multe accente tandre
(unul din prezentatori era din gasca puiului meu cel mic) cu accente dramatice, pot
spune (povesti de vieti salvate sau imbunatatite), cu accente ,,aristocratice" (s-au
povestit despre urcusuri catre succes in afacere si despre dezvoltare personala).
Nu m-am asteptat ca in aceasta ,,joaca serioasa" sa se poata amesteca superb si clar
toate accentele acestea si liantul lor sa fie umorul si buna dispozitie.
Nu mi-am putut inchipui, iar ajung la anii de scoala, cum se poate aduce in atentie
noi si variate cunostinte, sa fie usor asimilabile, sa fie serioase (trateaza
sanatatea si afacerea si valoarea umana), sa aiba haz, sa fie din suflete si pentru
suflete.
Tot amalgamul acesta unii il numesc ,,instruire", altii ,,seminar" ... adica ... mai
in gluma mai in serios ...scoala. Adica eram acolo ca sa invatam. ... sa invatam...
Da, am invatat ... ar trebuii sa se inventeze alt cuvint, pentru ca dupa citeva ore
de ,,invatatura" am plecat din sala mai fericiti, mai ,,bogati", cu idei noi de cum
sa ne imbunatatim afacerea, sanatatea, relatiile, bucuriile, visele...
Da, cum sa ne ,,imbunatatim" visele. Meritam sa visam si acum stiu ca imi permit sa
visez, stiu ca imi permit sa visez orice, pentru ca voi ajunge sa-mi permit sa-mi vad
,,visele" cu ochii!
- Sti, nu te-am intrebat degeaba, scrie si tu citeva rinduri despre acest seminar
sa-l trimitem la redactia revistei CaliNews.
Bineinteles ca nu am crezut nici o secunda ca vorbeste serios. Este un om de cuvint
si cu mult simt al umorului, sponsorita mea, dar cum sa cred ca in revista care apare
in toata tara, la miile de calivitieni, voi aparea eu cu articolul meu ? Nu mi se
parea chiar imposibil dar mi se parea ca nu merit. Abia am citeva luni de cind sunt
cu ei si citiva oameni inscrisi ...
Azi mi-am citit articolul in revista.
Revista CaliNews decembrie 2009 - ianuarie 2010. La pagina 17, chiar daca in loc de
Maria scrie Manea, este articolul (periat putin de mai vechii calivitieni) pe care
l-am scris in 1/2 zi, pe o hirtie care nu era bilet de tramvai dar nu lipsea mult,
l-am scris dupa ce sponsotita pe care o iubesc mi-a dat telefon:
- Ai scris articolul?
- Buna, ce mai faci?
- Dupa masa ne intilnim si sa il ai la tine!
La inceputul anului 2009 si chiar sfirsitul lui 2008 in dreptul zodiei mele se
anuntau schmbari.
Anul acesta am avut parte de SCHIMBARI. Pentru fiecare schimbare am luptat. In
decizia mea de a ,,merge contra curentului" am avut ca scop schimbarea si ...am ajuns
la EA. Pot sa spun ca am ajuns la primul din foarte multele vise, pe care le am, le
notez, si, pentru care indraznesc sa spun ca, ma lupt.
PS: 1) Victor te-am ascultat si continui sa scriu!
2) Cind voi gasi originalul (biletul de tramvai) il voi copia aici.
comentarii
1 -
5 din
44
Urmatoarele
|
|